luni, 29 august 2016

Dor de Dora


Ea este Dora. Are 23 de zile și este prima mea nepoțică. M-am gândit de multe ori ce o să simt când voi fi mătușă, cum va fi iubirea aceea între cea de mamă și de cea mai bună prietenă. Dar nu mi-am închipuit vreodată că voi fi atât de departe de ea. Că jumătate de glob, vreo 10.000 de kilometri ne vor despărți și că va trebui să mă mulțumesc să îi văd pe Skype fățuca pixelată pe ecranul vreunei tablete vechi, pe fuga dintre dimineața californiană și seara românească. Că îi voi fura fiecare zâmbet sau mutriță nu pe viu, ci
 din poze, că doar îmi voi imagina cum o pup pe năsuc sau o strâng tare la piept. Că doar mi se va părea prin vis ce bine îi miroase gâtul pufos a lapte de bebe sau că o voi opri la mine în cameră și ne vom hârjoni doar noi două. Că doar voi citi din mailuri sau voi auzi de la telefon când a zâmbit prima dată, când seamănă cu mami sau cu tati, când o strânge pe buni de mână sau când merge de-a bușelea după Biju.

Tomi se uită ca un  frate mai mare la toate pozele, Bela este îngrijorată că nu se va înțelege cu “her adorable cousin” în engleză și e hotărată să reînvețe română. Între timp și-a găsit printre jucării păpușa Dora the Explorer și s-a purtat vreo două zile cu ea de parcă avea bebeluș (dat lapte, legănat, spălat, plimbat cu căruciorul). Bine, am făcut și eu  chestii din astea pe furiș, când era Bela ocupată.

I-am spus mamei că de-abia acum înțeleg dorul prin care au trecut ea și Oana când am plecat. Acum când este vorba de un copil la mijloc, și când eu sunt departe de el. Mama mi-a răspuns rapid: „Păi de ce crezi că m-am îngrășat? Eu și sora-ta nu am fost bune de nimic vreo 6 luni.

E posibil să îți fie dor de cineva pe care nu l-ai cunoscut, și un dor așa...sfâșietor. Ca atunci când am aflat că este în burtica mamei ei sau că e pe drum spre lumea asta. Emoții ce-mi taie respirația.

Ea este Dora. Și pe cuvânt dacă nu cred că în poza asta îmi trimite un pupic. Îmbrăcată într-unul dintre body-urile pe care i le-a trimis mătușica ei. Căci she can’t beeee any cuter!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu