miercuri, 29 aprilie 2015

Marturisesc: am o relatie cu New York


“I was in love with New York. I do not mean "love" in any colloquial way, I mean that I was in love with the city, the way you love the first person who ever touches you and you never love anyone quite that way again.” Joan Didion

***

Ne-am cunoscut acum trei ani și a fost dragoste la prima vedere. M-am dus să îl văd cu treabă: ca în multe domenii, în New York este sediul central al celei mai importante organizații pe autism din lume. Tot auzisem de el, din filme, cărți, melodii, de la oameni. Și eram sigură că era mult marketing și că nu are cum să mă dea pe spate un oraș cu mulți zgârie nori și oameni de afaceri. Dar vroiam să trec prin experiența de a-l cunoaște măcar o dată în viață. M-am gândit că poate nu voi regreta total. Dar de fapt m-a răvășit și m-a fascinat de la prima clipă. În acele câteva zile pe care le-am petrecut cu el, m-a tot secat de energie și apoi m-a umplut la loc cu energie, uneori la distanță de câteva minute. De atunci nu fac decât să număr zilele până la următoarea noastre revedere. Ca într-o îndrăgosteală adevărată.

Tocmai ne-am întâlnit pentru a treia oară, tot cu treabă, dar am rezervat două zile doar pentru el. Era să ne vedem chiar de ziua mea, dar am așteptat cuminte aproape o lună, doar el tot acolo era pentru mine. Am traversat toată America, de pe coasta mea pe coasta lui timp de 5 ore. Și ca să fie așteptarea și mai nerăbdătoare, când am ajung la miezul nopții, am făcut trei ore ca să ajung de la aeroport la casa prietenei mele care m-a găzduit, în Manhattan, lângă Central Park. A doua zi, deși veneam de pe cealaltă coastă, m-am trezit înainte de a suna alarma la ceas, puțin după ce a răsărit soarele. În New York ceasul meu biologic se adaptează instantaneu cu ceasul lui, ca o potrivire de bătăi de inimi.

De ziua mea i-am spus soțului că nu prea vreau nimic, că o să-mi cumpăr eu cadoul din partea lui, dar că de la el vreau să primesc flori de primăvară. Adrian mi-a adus un buchet frumos de flori de toamnă. Știți cu ce m-a așteptat New York la prima oră a dimineții, când am ieșit din stația de metrou? Da, cu flori de primăvară. Și le-a așezat peste tot pe unde m-am plimbat prin el. Lalele, zambile și narcise mari, vesele, colorate puternic care ieșeau parcă din asfalt să te salute, să îți facă cu ochiul a primăvară, chiar dacă afară mai ploua, bătea vântul sau îți înghețau mâinile de frig.

Dintre toți iubiții pe  care i-am avut, New York e cel mai atent la ce îmi place și în cele trei zile petrecute împreună mi-a oferit tot ce mi-aș fi putut dori de la o întânire cu un partener. Am cunoscut oameni interesanți, m-am reîntâlnit cu prieteni, mi-am făcut prieteni noi, mi-a arătat încă o dată că prin iureșul de trecători grăbiți veniți în valuri spre tine, știe să creeze o comunitate, și că aceiași oameni sar să te ajute când te văd pierdut cu o hartă în mână sau îți spun pur și simplu bună dimineața” zâmbind.

Iubitul meu s-a gândit și la pasiunile mele: mi-a oferit o vizită la o școală minunată pentru
copii cu autism, cât un bloc cu 8 etaje la propriu - http://learningspring.org/, mi-a oferit cel mai bun burger mâncat vreodată, la Le Burger Joint (un loc demn de un episod în Seinfeld - un fel de speluncă ascunsă parcă rușinată, după niște draperii imense într-un hotel de 4 stele cu specific oriental) și încă o pizza de-ale lui delicioase și coapte; a știut că sunt mare amatoare de dans și de obiceiuri țigănești, dar și că îmi este dor de România, așa ca m-a dus la o petrecere cu muzică țigănească unde am auzit, pe lângă cântece sârbești, și o răvășitoare „Săraca inima meaîntr-o română aproape perfectă; m-a plimbat prin magazine la (window)shopping, așa cum nu mai fusesem de ani de zile și nu s-a plictisit deloc așteptându-mă, așa ca toți ceilalți iubiți ai mei, ba din contră, mi-a zâmbit frumos din vitrine luxoase sau creative, iar într-una chiar mi-a scris: Your eyes look like the eyes of a woman in love, ca să mă vadă cum mă fâstâcesc. Iubitul meu m-a dus și la cel mai recent și lăudat film românesc, mi-a scos-o în cale pe producătoarea lui, mi-a făcut cunoștință cu un scriitor român celebru, m-a condus spre muzeele lui să văd pentru prima dată un tablou original al lui Monet, să fac fotografii cu Frida pe o pânză ai ei sau lângă sculpturile lui Brâncuși care încă mai miros a lemn și piatră.

New York nu se ferește să își împărtășească emoțiile cu mine sau să plângă în fața mea. În ultima zi m-a luat într-un loc în care mi-a arătat cea mai vulnerabilă față a sa și mi-a arătat-o cu durere, dar tot cu drag. Am văzut împreună Memorialul pentru victimele din 11 Septembrie. Și am putut vedea atunci în scurgerea apei perpetue, în golul de marmură neagră lacrimile lui neterminate și dureroase. Dar am zărit și speranța din ochii lui prin razele care mângâiau vârful noului zgârie nori - One World Trade Center. După, am simțit nevoia să ies din Manhattan, pe podul dintre Brooklyn și să-i văd panorama celebră din vederi. Dar un vânt rece și iute m-a făcut să mă răzgândesc. Și atunci am știut că NY vrea să mai rămân aproape de inima lui. Și s-a gândit să mă plimbe puțin și prin Harlem, să îmi dea un capuccino și un ecler într-una din cafenelele din clădirile maronii ale cartierului.

Nu am reușit să fac două lucruri în New York: să revăd Times Square ca să mă îmbăt încă o dată de la excitarea completă a stimulilor – piața aceea e pentru mine ca un drog - și să merg
într-un club de jazz. Piața am zărit-o de departe puțin, alergând să prind MoMA deschisă. Și i-am promis lui New York că acolo ne vom petrece o întreagă seară la următoarea întâlnire. La jazz renunțasem resemnată. Dar ca într-un film romantic cu un scenariu inspirat, cum numai în New York s-ar putea filma, iubitul meu mi-a făcut o dedicație jazz chiar la despărțire, înainte de a sosi metroul care m-a dus la aeroport. În stație, cu o voce guturală ca a lui Louis Armstrong, un afro-american cu un zâmbet contagios cânta una dintre melodiile mele preferate: It’s a wonderful world.

***

S-a terminat întâlnirea noastră. Simt că m-a umplut de energie cam pentru un an. Număr deja zilele până la următoarea revedere și sunt „in a New York state of mind”. Avantajul îndrăgostirii extraconjugale de un oraș este că poți să porți zilnic haine cu numele lui pe piept, poți să bei din căni cu numele lui, să asculți la nesfârșit melodii despre el, să pui magneți cu el pe frigider sau poze pe desktop-ul laptop-ului, că soțul nici nu se prinde, nici nu ar fi vreodată gelos. Și lumea nici nu ar zice nimic în jur. Pentru că toți cred că îndrăgosteala asta este doar în imaginația femeii. Dar eu și New York știm că nu e așa.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu