joi, 1 ianuarie 2015

Rezolutiile lui 2015


Cred că este pentru prima dată când îmi încropesc rezoluții pentru un An Nou și le mai fac și (atât de) publice. Dar probabil este o nouă preocupare datorată blog-ului. Și poate vreau să mă fac și mai responsabilă față de dorințele mele, căci fix peste un an va trebui să vă scriu aici dacă m-am ținut de cuvânt. Și vă mulțumesc pentru că mă veți trage de urechi dacă nu o voi face.

Așadar, în 2015:

1. Îmi doresc să cresc câteva orhidee. Să le cresc în sensul de a supraviețui cu bine și de a face constant alte și alte flori. V-am mai povestit că sunt un dezastru la grădinărit, dar că singurele flori care mi-au rezistat vreodată au fost orhideele. Anul acesta (trecut) am citit Hoțul de orhidee al lui Susan Orlean și m-am îndrăgostit tare de ele. Sunt niște flori atât de fascinante cum nu există altele. Au și un erotism aparte și o complexitate a speciei care le face în zeci de mii variații, naturale sau create de om. Și aș mai vrea să îmi cumpăr un scaun tip șezlong roșu de la Ikea să stau lângă ele și să citesc. Lista cu cărți pentru 2015 este gata. Timp să fie. Și spațiu în apartament pentru orhidee și scaun. Sau va trebui să ne mutăm la casă. Dar asta este o rezoluție mult prea ambițioasă și nu mă încumet să o scriu aici.

2. De ziua mea vreau să donez sânge. Am vrut să donez și anul trecut, dar după ce am răspuns corect la toate întrebările campaniei de donații din parcarea de la Ikea (gen: ai fost în UK în ultimele 12 luni?” – răspunsul corect era nu” pentru că nu mai știu sigur ce fel de epidemie fusese acolo – sau „ai luat antibiotice în ultima lună” parcă), la întrebarea „ți-ai făcut vreun tatuaj în ultimele 12 luni”, am răspuns incorect - da. Doamnele de acolo: Da? Eu: Da, de ziua mea, acum la sfârșitul lui martie, pe 29. Vreți să îl vedeți? Ele: Da, drăguț. Dar ne pare rău, nu puteți dona sânge. Eu: Mie îmi pare și mai rău. Dar vă promit că la anul de ziua mea asta voi face: voi dona sânge. Ele: Da, dar nu chiar pe 29 martie, mai bine pe 30 sau poate pe 1 aprilie, ca să fie după 12 luni.

3. Mai vreau să donez ceva anul ăsta: păr.  Mi-am lăsat inițial părul mai lung ca să fac economie de bani dați la tuns. Apoi am cunoscut niște negrese din Jamaica, fascinate de părul meu lins, des și strălucitor, ziceau ele (negresele sunt înnebunite după păr lins, așa cum noi, cele cu păr lins, suntem invidioase pe părul ondulat). Iar una m-a întrebat dacă nu m-am gândit să mi-l vând pentru producătorii de peruci. Hopa, ce mai e și asta? Nu, n-aș vrea să mă apuc de afacerea asta. Apoi am aflat de o prietenă americancă din Chicago care și-a lăsat părul lung ca să îl doneze copiilor bolnavi de cancer sau alte boli care determină căderea părului. Hopa, așa da! Asta pot să fac. Așadar, dacă îmi ajută mama natură (coada trebuie să aibă vreo 25 de cm), în 2015 voi trimite donația celor de la Locks of Love - http://www.locksoflove.org/ Dacă nu, rămâne rezoluția asta pentru 2016.

4. La inițiativa surorii, ne gândim de anul trecut la o afacere socială”. Vrem să îi facem Belei
shop online de tricouri cu mesaje cu perlele ei, desigur. Suntem sigure că sunt câțiva fani care și-ar dori să îi poarte înțelepciunile. Așa că mi-am propus ca anul acesta inițiativa să devină realitate. Se va numi “Magie pe gură” – tot o vorbă a Belei. Iar banii strânși vor fi folosiți pentru educație Belei. Visul meu ar fi să vindem atât de bine tricourile, încât să punem baza banilor de care va avea ea nevoie ca să își plătească facultatea, ca să nu se mai îndatoreze în bănci pe viață, în dulcele stil american.

5. Să am mai multă răbdare cu ai mei, cu soțul, cu cei doi pui energici din casă. Și să le spun cât mai multe vorbe  pozitive, din lista aceasta http://creativewithkids.com/64-positive-things-to-say-to-kids/ sau din altele. Și de mai multe ori pe zi. Viața este atât de scurtă ca să ne-o umplem cu Nu-uri și critici. Cred mult în încurajări și feedback pozitiv. Știu cât de bine funcționează pe pielea mea. Oboseala și stresul zilnic le diminuează atât de mult. Și e păcat.

6. Îmi doresc să ajut oamenii pe care îi ajută Hospice Casa Speranței și grupul Hospices of Hope în acest an cu fondurile pe care voi încerca să le strâng pe pământul pe care locuiesc aici. În cinstea dreptului la viață demnă până la capăt, al profesionalismului organizației și oamenilor ei și al nașei mele care s-a stins din cauza aceleași boli năucitoare, cancerul.

Ah, mi-aș mai dori să văd mai multe curcubee anul acesta. La propriu și la figurat. Știu, la propriu nu depinde de mine, ci tot de mama natură, dar contează și cum te poziționezi ca să le vezi. Exact ca și pe cele la figurat.

La mulți ani, dragi prieteni! Să aveți un an care să vă îndeplinească toate rezoluțiile, mai ales pe cele secrete. Și vă mulțumesc pentru că ne întâlnim pe acest colț de pagină virtuală, pentru că îmi dăruiți o parte din timpul vostru, că aveți răbdare cu scrisul meu. Și că deschideți ușile poveștilor mele.

 

2 comentarii:

  1. La multi ani, Andreea si succes in indeplinirea rezolutiilor tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. La mulți ani, Mihaela! Mulțumesc mult! Te îmbrățișez.

    RăspundețiȘtergere