joi, 18 decembrie 2014

Dor marunt


Am avut  în facultate un coleg grec, Angelos îl chema, care ieșea repede în evidență pentru că avea vreo 40 de ani. Ne-am împrietenit repede și am aflat că în toți anii aceștia călătorise mult. Îl invidiam în secret pentru asta. La cei 20 de ani ai mei atunci nu vizitasem decât Albania. Într-o zi l-am întrebat care sunt locurile de care îi e cel mai dor. Mi-a răspuns rapid
și un pic deranjat de întrebare: “Mie nu mi-e dor de locuri, îmi e dor de oameni.”

Au trecut de atunci peste 15 ani și am avut norocul să vizitez și eu multe țări. Iar dacă mi-aș pune întrebarea “mie de care mi-e mai dor”, mi-ar veni în minte cele în care locuiesc oameni care îmi sunt dragi, pe care le-am explorat alături de ei ca ghizi, dar mai ales ca prieteni. Grecia pentru mine este locul în care am învățat să dansez dansuri cretane sub măslini cu felinare, la nunta unor buni prieteni, Copenhaga este orașul în care locuiește una dintre cele mai bune prietene ale mele și locul în care am avut cele mai nebune amintiri de studentă alături de un grup de prieteni de un semestru, alți studenți români. Praga o fi un oraș superb, dar îmi vine în minte la pachet cu figura Evei, o amică cu care m-am împrietenit în Danemarca și care a fost șocată când a aflat că există cuvântul ceh “curva” și în limba română. Iar Albania are un loc aparte în inima mea, fiind cea dintâi țară vizitată, dar primele amintiri care îmi vin în minte nu sunt leandrii imenși sau cazematele de la margine de drum, ci colegii români din echipa de observatori internaționali sau vânzătorul albanez de ziare de care mă îndrăgostisem.

***

Mulți credem că noțiunea de “dor” este intraductibilă, de parcă doar românii sunt capabili de așa simțiri. Am avut tot timpul bănuiala că nu e chiar așa, că doar nu suntem noi oamenii cei mai plastici, lingvistic și emoțional de pe acest pământ. Și în numărul trecut din Decât o Revistă chiar puteți citi un material documentat despre ce termeni folosesc alte țări pentru emoția asta și ce definiții încărcate au. Ceea ce poate fi mai inedit la dorul nostru, deși sunt popoare care se apropie și de sensul acesta, este alăturarea durerii la unele nuanțe ale termenului, căci în anumite zone oamenii mai spun și “dor de măsea” de exemplu.

Durerea asta poate veni însă și când îți este dor de cineva. Și nu e ca cea de măsea, e una de inimă, e o anxietate pe care am simțit-o de exemplu când am fost plecată pentru prima dată peste ocean. Știam că îmi voi revedea copiii peste 21 de zile, dar depărtarea de vreo 10.000 de kilometri de ei mi se părea atât de prăpăstioasă, că mă durea pieptul când mă gândeam la ei. Dorul vine în multe forme. Când am fost îndrăgostită tare, îmi era dor de el în fiecare moment, chiar dacă era lângă mine. Când îmi e dor de un prieten, fac tot posibilul să îl aud, să îl văd, să retrăim împreună emoțiile de care mi-era dor.

De mai bine de un an de zile, de când am plecat din țară mi-e dor în fiecare zi. Sunt atâția oameni de care mă despart vreo 10.000 de kilometri și atâtea emoții trăite cu ei, atâtea amintiri care rămân acolo pe scoarța creierului, încât de 15 luni dorul este emoția cea mai prezentă în viața mea. Mi-e dor emoțional,  dar chiar și la intensitate fizică, uneori chiar și câte o zi întreagă. Și am ajuns la concluzia că este falsă credința că ochii care nu se văd se uită” sau că „timpul alină dorul”. Sau poate că sunt posibile ipotezele acestea doar în cazul în care te desparți de cineva pe care l-ai iubit sau pe care încă îl iubești, dar pe care vrei cu toată ființa să îl uiți.

Dar atâta timp cât emoțional ești legat de oameni, cât dragul și prietenia rămân active și nu faci nimic intenționat să le ștergi din amintire, cum faci cu un fost iubit căruia îi rupi pozele, îi dai unfriend pe Facebook etc, dorul rămâne și el activ. Căci sunt atât de multe lucruri în orice zi ca să îl declanșeze, atât de multe madlene proustiene se pot perinda prin viața cotidiană să îți stimuleze simțurile. Să îți amintească de ei și de tine cu ei. Încât ți se face dor. Inclusiv de tine.

De câte ori mănânc vreo mâncare românească pe aici, îmi aduc aminte de mama. Am mâncat de curând gogoși și cartaboși cu lacrimi în ochi. Iar când am văzut cum niște români fac cârnați de casă, mi-a venit instantaneu dor de bunici și de mirosul bucătăriei lor de iarnă. Îmi vine să plâng și când fac mâncare românească. Gătesc ciulama cu mămăligă de exemplu și mă bușește plânsul de dor de mama. Iar dacă văd vreo casă frumoasă sau o floare mai specială prin vreun parc, tot la mama mă gândesc, că aș vrea să mă plimb cu ea pe acolo și să i-o arăt. Câteva luni pe an, cât sunt înfloriți macii californieni, și sunt mulți, că doar e floarea statului, am iremediabil dor de soră. Macul e floarea ei preferată. Am cunoscut de curând o doamnă aici care seamănă cu mamaia. Și i-am spus că îmi aduce aminte de ea. În ce sens?” m-a întrebat? Semănați la păr, ochi nas.” Ea: Dar ea nasul de unde și-l luase? Că eu îl am așa de la o operație.”

Apoi mi-e dor de zeci de prieteni și colegi. Îmi aduc aminte de ei de la școală până la ultimul loc de muncă. Într-o zi mi s-a părut că o văd pe o stradă din centrul Sacramento-ului pe profa de română din liceu.  Mi-am revenit repede, nu putea fi ea. Dar mi s-a făcut instantaneu dor de ea și de colegi. Prietenii îmi vin în minte din te miri ce: când întâlnesc oameni care seamănă cu ei sau care, din contră, nu seamănă deloc, când beau un cappuccino, când miros ceva, când mănânc o prăjitură, când aud o melodie sau văd un film, sau citesc o carte, când îmi spune Adrian ceva, când văd o veveriță. Într-o zi vara asta a trecut prin fața balconului casei noastre o mașină dn care se auzea tare refrenul de la Dragostea din tei”. Am început să fredonez natural, de parcă era ceva normal, concentrată la ce lucram la calculator. M-am oprit brusc șocată, după ce muzica nu s-a mai auzit. Cine își pune în mașină melodia asta în California? Sau era la radio? Am trecut de emoția surprizei și ce credeți că mi s-a făcut? Ați ghicit. Dor.

Cu fiecare amintire apar alte emoții secundare, alte amintiri, alți oameni, alte doruri. Dacă m-aș lăsa purtată de toate trăirile acestea din mintea mea, cred că aș putea doar dor să simt toată ziua. Sunt câteva tehnici care m-ar ajuta cu siguranță. De exemplu aș putea să stau non stop pe Facebook și să deschid profilurile prietenilor. Pe rețeaua asta socială ajung să îmi fie dor inclusiv de oamenii care nu îmi mai dau like la postări, care nu mă mai întreabă ce mai fac sau pe care îi văd fericiți și impliniți, înconjurați de alți și alți prieteni, adică cu o viață care se derulează normal, chiar dacă eu nu mai sunt în ea. Crăciunul e o altă tehnică de a cădea în dor, pentru că este momentul din an care aduce amintirile la grămadă și cu o încărcătură emoțională neegalată de nicio altă sărbătoare din an. Îi vin în ajutor colindele, bradul, cadourile, Moșul și filmele zilnice de la Hallmark. Aș mai avea o metodă să stau prinsă în dor toată ziulica: garderoba mea cu haine aduse din România. Fiecare obiect de acolo îmi aduce aminte de alte și alte experiențe, de la cei care mi le-au făcut cadou, la cei cu care le-a cumpărat sau le-am purtat, când ne-am simțit noi atât de bine împreună, sau ne-am ciondănit. Dar ce mai contează, eram împreună. Și mi-e dor.

Dor Mărunt este o comună în județul Călărași și cred că e cel mai frumos nume de localitate românească. În Dor Mărunt, coincidență sau nu, socrul meu s-a născut și a crescut. Ne-a lăsat moștenire și niște pământ pe care Adrian vrea să îl vândă, iar eu îi spun să îl păstrăm că poate ne vom face la bătrânețe o cabană. El spune că nu a mai pomenit nimeni cabană în Bărăgan din mijlocul ogorului. Eu îi spun să facem una de dragul numelui comunei.

De peste un an, ceea ce trăiesc chiar este un dor mărunt. Apare în fiecare zi, mărunt, frământat, în experiențe cotidiene și îmi aduce în viață oameni dragi nu fizic, ci în gând, cu o putere care nu e măruntă deloc. Și nu vreau să plece. Pentru că, deși e dureros, mă face să mă simt vie și îmi păstrează oamenii și amintirile mele cu ei. Sper că pentru totdeauna.

Vă pup, prieteni, cu drag și dor.
 
 

5 comentarii:

  1. Draga Andreea,
    Nu mai am rabdarea din adolescenta( cand citeam tot ce-mi pica in mana) si din viata de adult tanar care imediat dupa Revolutie inca mai citea! Insa micile tale povestioare le-astept cu drag sa le citesc si le traiesc cu intensitate ...drept urmare, la final, aveam ochii in lacrimi ! Scri intr-un fel ravasitor ! Citesc si simt in acelasi timp senzatiile si trairile tale! Te imbratisez !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult, Mihaela, pentru că îmi ești cititoare fidelă. Și mă bucur tare că îți place cum scriu. Te îmbrățișez și eu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Te pup cu drag si te imbratisez. Sa stii ca si de partea asta a oceanului se simte dorul. Sa va fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc frumos, draga mea. Să aveți sărbători frumoase și un An Nou cu liniște!

    RăspundețiȘtergere
  5. Oferta de împrumut pentru toată lumea (se aplică acum)

    Salutari,
    Numele meu este doamna Helen Wilson, creditor privat al împrumutului, a cărui societate de împrumut oferă oportunități financiare de 100% garantate și de încredere.
    Căutați un împrumut autentic, Aveți nevoie de bani pentru a începe o afacere sau pentru a vă îmbunătăți finanțele, ați fost respins de bănci sau de alte instituții financiare. Nu mai căutați, suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Sunt un creditor de încredere fiabil, de încredere și transparent care oferă toate tipurile de împrumuturi de orice sumă la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2% și voi fi fericită și dispusă să vă ofer un împrumut astăzi pentru mai multe informații contactați-ne prin e-mail la (helenwilson719@gmail.com)
    Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere