miercuri, 13 august 2014

Despre sinucidere cu Robin Williams


Robin Williams s-a sinucis luni în camera lui, în casa sa din California. După cele mai recente comunicate ale poliției, moartea a survenit prin stragularea cu o curea. Pe
încheietura mâinii stângi se tăiase cu un briceag. Încă nu  s-a făcut publică existența vreunui bilet de adio. Robin fost găsit de asistentul său. Soția lui  plecase dimineață din casă și nu intrase în camera lui, crezând că doarme.

Lumea este uimită: cum poate un om atât de vesel, un comedian desăvârșit să ajungă la un gest atât de extrem și de tragic? Dar explicația vine imediat: Robin Williams suferea de depresie și de dependență de alcool și droguri. Lumea este uimită în continuare. Cum poate un om care râde atât de mult să aibă depresie? Un prezentator TV de la Fox l-a făcut a doua zi laș. Criticile nu au întârziat să apară. Domnul și-a cerut ulterior scuze.

În copilărie, când mă duceam la bunici, era o casă pe lângă care treceam cu mama sau bunica și de fiecare dată le tot puneam întrebări. Știam că acolo locuiește Sevastița, o femeie nebună” și mă tot fascina povestea ei. Mama și mamaia treceau repede peste întrebările mele. Îmi spuneau că vorbește în dodii,  că  a fost foarte frumoasă în tinerețe, că are un copil, că nu se mai înțelege cu familia, că stă numai în casă și uneori iese urlând și îi sperie pe vecini. Cu mintea de acum, cred că avea schizofrenie. La un moment dat, o veste neagră s-a răspândit prin sat. Sevastița se spânzurase în podul casei. Eu am început să pun întrebări. Este cel mai mare păcat, mamă, să îți iei viața pe care ți-a dat-o Dumnezeu, mi s-a răspuns. Nici nu te înmormântează cu preot. Unii preoți nici loc de veci nu îți dau. Mi se părea îngrozitor să mori așa pur și simplu, fără slujbă, de rușinea satului, și îmi imaginam că nici rudele, nici prietenii nu veneau la înmormântare. Dar îmi părea și rău de biata femeie. Ce poveste tristă, mă gândeam.

Nu poți înțelege cu adevărat motivele care ar putea duce la sinucidere și chiar poți judeca aspru omul care își ia zilele” dacă nu ai avut niciodată un episod depresiv în viața ta. Nu poți înțelege depresia dacă nu ai trecut prin ea. Prin depresie, nu prin tristețe, melancolie sau pur și simplu o perioadă grea din viață. Prin acea stare continuă de rău, de pierdere a oricărei motivații de a face ceva, de la a te scula dimineața până la a-ți face treaba la serviciu sau a-ți saluta copilul în drum spre școală. Acel vid de emoții, de la cele banale de interes pentru ce se întâmplă în jur, până la iubire pentru partener sau copii. Starea aceea de legumă, în care probabil singura emoție pe care o ai este cea de ură pentru starea în care ești, ură față de tine. Și senzația că acela este sfârșitul, că în starea aceea vei rămâne pentru tot restul vieții tale și că da, nu ești bun de nimic. În funcție de stadiul în care ești, de ce zile mai bune ai, ajungi mai mult sau mai puțin repede să găsești sau să te ajute alții să găsești soluții. Faci terapie, iei tratament. Sau dacă nu reușești, atunci în starea aceea de rău apelezi la soluția care ți se pare foarte bună: sinuciderea. Care pentru un depresiv în stare acută de fapt nu pare ceva iremediabil, ci pare un sfârșit pentru acea suferință. Un om care ajunge la acest gest, în starea psihică în care se află, nu se gândește la ce lasă în urmă, că are copii sau o viață înainte pe care și-o poate recăpăta. Gândurile lui spun doar că nu mai există nicio speranță, că nu mai poate fi util nici măcar pentru el, ce să mai vorbim de familie.

Organizația pentru prevenirea sinuciderilor din Statele Unite s-a activat și mai mult zilele acestea postând online cât mai multe apeluri ca cei apropiați să raporteze cât mai repede dacă bănuiesc că un prieten sau un membru al familiei vrea să se sinucidă. Gândurile, neexprimate sau exprimate, la fel ca și tentativele efective, sunt periculoase și trebuie să fie semnale de alarmă pentru cei din jur.

În San Francisco, coincidență sau nu, orașul în care Robin Williams a trăit cel mai mult și pe care l-a adorat , există un loc preferat pentru sinucigași: partea de sud a Podului Golden Gate. Este foarte înalt și impactul cu apa este mortal. Într-o prezentare TED, Kevin Briggs, de la California Highway Patrol povestește cu emoție din experiențele anilor în care a patrulat a zonei. Și cum el și colegii săi încercau să îi convingă pe cei care vroiau să sară, să mai dea o șansă vieții. În marea majoritate a cazurilor au reușit. După, Briggs îi întreba ce i-a făcut să revină asupra decizie. Unul dintre ei i-a spus: Pentru că ai fost singurul om care a stat și m-a ascultat. https://www.ted.com/talks/kevin_briggs_the_bridge_between_suicide_and_life?language=ro

Sinuciderile persoanelor publice, mai ales ale celor din showbiz, care au atâția fani, dar în general sinuciderile care sunt foarte mediatizate atrag după sine alte sinucideri, ale oamenilor care nu stau în fața reflectoarelor, dar care suferă de depresie, pe ascuns sau mai fățiș. Și se regăsesc în gestul acela. Și, cu mintea umbrită de gândurile unei boli mintale, își validează intențiile.

Acum 4 ani, după sinuciderea Mădălinei Manole, deși nu eram vreun fan al ei, am devenit  pur și simplu obsedată de caz. Timp de 3 zile doar asta am citit, sperând cumva să nu fie sinucidere, pentru că avea atunci cam tot ce-și dorea, nu? Familie, un copil. Căutările acelea, rumegarea gândurilor mele față de viața ei m-au adus la rumegarea vieții mele și la declanșarea depresiei pe care mi-o tot ascundeam sub masca “sunt mamă de copil cu autism și văd doar partea pozitivă a noii mele vieți, la conștientizarea gândurilor de suicid pe care le avusesem și pe care urma să le mai am. Timp de o lună simțeam cum mă afund adânc în gândurile mele ca într-un vârtej al unei găuri negre care mă înghițea pur și simplu. Simțeam  în fiecare zi cum îmi pierd controlul, cum devin absolut nefuncțională la serviciu, acasă. Și
acum vizualizez momentul în care m-am prăvălit în hohote de plâns pe gresia rece din baia lui Tomi pentru că trebuia să îi fac baie și mă simțeam total incapabilă să fac acel lucru, parcă nici nu știam care sunt pașii. Am început să caut  un terapeut. Am găsit pe cineva cu care am avut “chimie” de la început și care mi-a fost aproape, care mi-a ascultat cele mai ascunse gânduri, care m-a ghidat prin trăiri care să mă facă sa am emoții de toate felurile, să mă eliberez, să învăț să fiu și vulnerabilă și să îmi trăiesc emoția. Omul care a fost cu mine când cădeam din nou, fără să mă judece, fără să îmi nege căderea. Și încet, încet, am revenit la mine. Am mai avut de atunci perioade mai grele. Mi-am tot adus aminte ce să fac să nu mai cad în păienjenișul gândurilor, ce a funcționat acum 4 ani. Și din când în când mai citesc despre depresie și mărturii ale oamenilor care au trecut sau trec prin ea. Acum am pe încheietura mâinii stângi, unde altă dată îmi contemplam cu ochii pierduți traiectoria venelor, un tatuaj. To Be. Un verb care îmi place mult, ca să nu uit că pot să fiu așa cum vreau și cum sunt eu de fapt. Întâmplător sau nu, cele două cuvinte sunt și primele silabe ale numelor celor doi copii ai mei. Tomi. Bela.

Habar nu am dacă voi mai avea episoade de depresie. Am citit că cei care au avut sunt mai predispuși să mai aibă de-a lungul vieții. Parcă în medie de vreo 7 ori. Dar sper să nu spun prostii și dacă o fac, vă rog să mă corectați. Căci despre astfel de subiecte chiar nu trebuie să spui prostii. Sper să îmi aduc aminte însă că, deși am fost o dată acolo unde credeam că este capătul unei gropi negre, există speranță să revin la viața mea anterioară, la ai mei și la mine.

***

O definiție a depresiei este starea care apare atunci când ai fost puternic mult prea mult timp. Și, Dumnezeule, Robin Williams a fost atât de mult timp puternic și vesel. Și-a stăpânit atât de bine demonii, pe care uneori cred că și i-a refulat în roluri ca cele din Insomnia sau One Hour Photo. Nu și-a ascuns însă stările, a vorbit despre ele, despre dependența de droguri, de alcool, despre depresie. Dar nu a fost de ajuns. Starea de rău, într-un moment de singurătate, a devenit stăpână peste starea de bine.

Robin Williams nu a fost laș. Robin Williams nu a fost mai puțin om sau este mai puțin iubit de Dumnezeu. Dimpotrivă, aș spune. Toți care l-au cunoscut spun că a fost unul dintre cei mai buni, generoși și empatici oameni pe care i-au întâlnit. Robin a fost o perioadă a vieții bolnav. A avut un dezechilibru chimic la nivelul creierul, căci în mod banal, asta este depresia. Iar boala aceasta, într-un moment de vulnerabilitate, i-a luat răsuflarea la propriu.

Zilele acestea am tot căutat pe youtube înregistrări cu Robin Williams. Și deși sfârșitul lui m-a cutremurat, azi am râs toată ziua cu Robin. I-am descoperit serialul care l-a lansat – Mork și Mindy, stand-up-comediile și interviurile savuroase în care parcă nu își lăsa gazdele să răsufle, nu mai zic să pună vreo întrebare, sau pur și simplu spectactorii să respire între două rafale de râs isteric și de nestăpânit, așa ca al lui. M-a frapat o replică din Patch Adams, când l-a jucat pe doctorul clovn: “De ce să nu vorbim despre moarte cu umor?” Chiar așa. Cred că lui de fapt i-ar plăcea să râdem acum cu el, de glumele lui care, datorită epocii în care s-a născut, rămân și tehnic nemuritoare. Pentru că, oriunde ar fi Robin acum, sunt sigură că cei din jurul lui, din nori, râd cu lacrimi și se bucură că îl au aproape. Sper ca și el să își fi găsit pacea acolo.

Faceți-vă puțin timp să râdeți și să meditați cu el.

Robin Williams Hilarious FULL Interview on Johnny Carson's Tonight Show - 1991 


·         Robin Williams cu Ellen De Generis


·         Robin Williams - stand up comedy full performance


·         Time Magazine: 10 Questions for Robin Williams
http://www.youtube.com/watch?v=DjktB2k6TSI

 

8 comentarii:

  1. Poate vi se pare un cliseu, insa nu e...

    Cred ca aceasta "golire de emotii" si permanenta frica se datoreaza in mare parte lipsei credintei in Dumnezeu. Chiar daca ai totul, familie, prieteni, un job bun si bani si nu-ti mai ramane decat sa te bucuri de ceea ce ai, daca nu il ai pe Dumnezeu si credinta ca dupa ce totul dispare mai exista ceva, atunci te pierzi in abisul gandurilor muritoare.

    Atunci cand esti in ascensiune creasta muntelui e atat de stralucitoare incat iti ia ochii si mintea ta nu face decat sa contemple la linistea din varf, la frumusetea imbatatoare a vaii, la cerul infinit dinaintea ochilor tai. Cand ai ajuns in varf, creierul tau se odihneste, iar tu te bucuri de reusita ta. Aceasta dureaza cateva momente, dupa care vezi ca inaintea ta, in spatele norilor exista un alt varf si mai mare, care de data aceasta nu mai e atat de stralucitor si usor de urcat. Creasta e foarte abrupta, norii se innegresc de furtuna...

    De ce oare? fiindca nu mai ai aceiasi varsta ca si la primul urcus. Motivatia iti lipseste cu desavarsire. Ai piedici care nu te mai lasa sa te misti atat de usor pe creasta in sus. Atunci renunti. Renunti la noile vise. Crezi ca viitorul e sumbru si vei ramane blocat la pasul acesta pentru tot restul vietii.

    Cateodata informatia transmisa de ochi creierului este perturbata de semnale din corpul nostru sau chiar din creierul nostru care nu ne lasa sa intelegem adevarul din spatele imaginii. Vedem ceea ce ne dicteaza o durere, o emotie sau o experienta din trecut. Astfel, din cauza aceasta, perspectiva asupra viitorului devine prada sentimentelor prezentului si ranilor trecutului.

    Pentru a gasi putere sa continui drumul trebuie sa ceri ajutorul cuiva. Acel cineva poate fi un prieten, un/o sot/ie sau Dumnezeu.

    Degeaba tot ne ferim de sa recunoastem, insa omul este o fiinta dependenta de Dumnezeu. Daca nu ar fii asa am fii toti niste depresivi, drogati si lipsiti de vise si sperante, iubire si compasiune pentru ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, așa este, și credința te poate salva din acest păienjeniș, dar din păcate uneori nici asta nu este de ajuns. Plus că în credința ortodoxă, blamarea bolilor psihice și nu numai, mai mult strică decât ajută. Eu în acele momente nu am găsit ajutor de la un preot decât o dată, când după spovedanie, în loc de judecăți de valoare, mustrări și listă de mătănii etc, mi-a spus doar atât: "Haide, capul sus. Că ai multă treabă!" Asta după ce mai mulți mi-au spus că eu sau strămoșii mei sunt de vină pentru handicapul copilului meu din cauza păcatelor lor. Acesta nu este un ajutor, mai ales în cazul unui om care trece prin mari frământări. Pe mine terapia m-a ajutat, inclusiv să îmi recapăt credința.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si atunci când ești acolo jos nu mai esti in stare sa te uiti sus și ai nevoie de oameni care sa te asculte si sa te iubească necondiționat. De fapt nici macar nu stii de ce ai nevoie. Este ca si cand te lasi in mainile Domnului si daca te prinde bine daca nu...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, așa este...Ai nevoie de oameni pe care să ți-i aducă Dumnezeu sau destinul în cale, care să știe mai mult sau mai puțin profesionist să te asculte. Dar în primul rând să te asculte și să nu îți judece sau invalideze trăirile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-aș fi dorit să nu te înțeleg atât de bine... Depresia e o boală cruntă. Punct.

    RăspundețiȘtergere
  6. Și eu mi-aș fi dorit să nu scriu acest text, deși sunt fericită că sunt, deci pot să îl scriu. Iar experința aceasta m-a învățat foarte multe despre mine, despre viață și înțelegere.

    RăspundețiȘtergere
  7. citesc si nu imi vine sa cred,draga mea...acelasi lucru fac si eu ,din august,ma gandesc,vad si revad secvente sau filme cu robin w. ...simt ca il iubesc ,ca inteleg si ma gandesc in paralel la alte lucruri ale mele care poate nu au fost atat de dure ca sa ma arunce in depresie..sau poate am depasi-o fara sa stiu....habar n-am....mi-am adus aminte si eu de o replica din alt film,in care el spune, "sinuciderea nu e poate o forma de a cere ajutor "?

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc mult pentru împărtășire. Da, e o formă de a cere ajutor, dar din păcate nici nu mai ai timp să primești acest ajutor...De aceea este nevoie să ceri sprijin mai devreme ca gândurile să se transforme în fapte. Robin a fost un real talent. Și eu am început să văd mai multe filme cu el și este, era răvășitor de talentat.

    RăspundețiȘtergere