duminică, 25 mai 2014

Trateaza-i ca si cum i-ai gadila


Acesta este textul pe care l-am scris ca prefață pentru cartea "Excentricități pe covorul de iarbă", apărută la Editura Frontiera. Am fost onorată să primesc această invitație, mai ales pentru că autoarea și editoarea sunt două mame pe care le admir, iar cartea este scrisă cu mare talent și emoție. Vă sfătuiesc să o cumpărați, să o faceți cadou și să vă bucurați din plin de invitația la imaginație și trăire.

***

Michele, așa cum îi spunem noi Mihaelei Rizea, a fost prima mamă de copil cu autism pe care am cunoscut-o după diagnosticul fiului meu. Îmi aduc aminte de întâlnirea noastră ca și acum ar fi fost ieri. O femeie frumoasă, senină, mamă a trei copii, foarte informată despre autism și intervențiile pentru copiii noștri speciali, foarte activă și totuși atât de relaxată. De la ea am primit primele cărți despre autism, cărți despre care citisem pe site-urile de specialitate și pe care visam să le citesc cât mai repede. Mi se deschidea atunci un drum care, deși eu nu puteam să-l văd decât trist, avea să fie în realitate un alt mod de a trăi și a simți viața. Un drum plin de bucurii. Așa cum citeam în ochii lui Michele - ochi care îi priveau plini de dragoste pe Kiti, Horia și Felix, toți cei trei copii ai ei.

Cartea scrisă de Michele și blogul pe care îl are de cinci ani sunt o invitație la vis și o descriere a iubirii de mamă, dar și a lucrurilor mărunte și atât de încântăntoare pe care ni le oferă viața. Cartea lui Michele este însă și o lectură esențială pentru părinții de copii cu autism. Pentru că, spre deosebire de  cărțile neutre de specialitate, vorbește cu realismul ochilor de părinte despre simptome, diagnostic,   intervenții,  relații de familie.

Când m-am decis să trec prin procesul de dobândire a certificatului de handicap al lui Toma, băiatul meu, la vreo două luni de la diagnosticul primit, trecând peste propriile prejudecăți,  mai mici, e drept, decât ale celor din jur și ignorându-le și pe acestea din urmă, am fost cu el la o evaluare formală și obligatorie în cabinetul unei doamne psiholog. Stresată și încă șocată de diagnostic, încercam să îi stăpânesc lui Tomi hiperactivitatea, care îl făcea să îi umble doamnei prin documente, să îi scrie prin hârtii sau să se dea cu rujul pe care i-l găsise pe birou. Doamna m-a certat și mi-a spus să nu mă mai apropii de el cât timp sunt în cabinetul ei. Probabil că ar fi vrut chiar să mă dea afară. Apoi mi-a spus că eu sunt de vină pentru comportamentul lui Tomi și că, dacă mai vreau să fac vreun copil, să vin la ea  înainte, să îmi dea lecții despre cum se cresc copiii. Norocul meu fusese că citisem deja mai multe studii, inclusiv cărțile împrumutate de la Michele, care demonstrau că nu mamele sunt de vină pentru autismul copiilor, pentru că tulburarea este genetică, de natură neurobiologică.

Cartea scrisă de Michele poate fi, fără a avea această ambiție, o carte excelentă despre cum să îți crești frumos copiii tipici și cei speciali. Michele ne spune prin rândurile scrise de ea cu sensibilitate ca niște poeme, cum să îi alinți, cum să te bucuri de ploaie sau chiar de un plâns sănătos, cum să le mângâi copiilor cu privirea urechile sau părul, cum să te joci și să râzi copilărește împreună cu ei. Cartea ei îmi poate da lecții mult mai frumoase despre cum să îmi cresc copiii decât sute de lecții primite în cabinete de specialiști. Și voi încerca ca după ce voi uita tot ce am citit vreodată despre educația copilului sau după ce mi-am pierdut și ultima urmă de răbdare la capătul unei zile istovitoare, să-mi amintesc pasajul acesta din carte: „Tratează-i ca și cum i-ai gâdila.” Sau să-mi amintesc de surâsul din ochii negri, uneori obosiți, dar mereu jucăuși ai lui Michele.

Autismul este o experiență incredibil de puternică și de multe ori devastatoare în viața unei familii. Poate destrăma relații și poate destrăma întreaga familie. Autismul aduce însă după sine și bucuria descoperirii lucrurilor și experiențelor din jurul tău și chiar din tine, pe care nu le-ai fi observat altfel. Michele  este o mamă de copil cu autism care știe să se bucure în fiecare zi și care are și talentul de a-și exprima  aceste bucurii în scris. Cartea ei este astfel un dar pentru toți cititorii, dar mai ales pentru noi, părinții de copii cu autism. Un dar asemănător am primit de la regretatul Matei Călinescu, prin „Portretul lui M”, acel scriitor-tată care a descoperit că a fi părinte al unui copil cu autism nu este un blestem, ci o binecuvântare.

Viața unui părinte de copil cu autism poate fi plină de povești frumoase. Nu vom ști niciodată câte, la fel cum nu știm care este numărul firelor de nisip.  Dar, așa cum spune mama Michele în cartea sa, „sunt atâtea fire de nisip – un număr mare, dar finit -, cât să ne ajute pe noi, cei care suntem atenți în jur, să ne imaginăm ce înseamnă infinitul”. „Excentricități pe covorul de iarbă chiar este o invitație minunată să fim mai atenți la lumea din jurul nostru și să ne lăsăm imaginația liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu